Sari la conținut
Preluat din surse publice
Zile de Oraș

Florile Govorei - Ediția 2026

sâmbătă, 15 august 2026

Băile Govora, Vâlcea

Dragi govoreni, dragi prieteni ai stațiunii Băile Govora, În zilele de 15 și 16 august 2026, vă invităm să fim împreună la cea de-a 55-a ediție a „Florilor Govorei”, un eveniment care, de peste o jumătate de secol, face parte din identitatea orașului nostru. Programul din acest an aduce pe scenă artiști consacrați în muzica folk, Orchestra „Rapsodia Vâlceană”, Fanfara Județeană „Constantin Brâncoveanu”, dar și numeroși tineri interpreți și dansatori, iar duminică seara vom încheia sărbătoarea cu tradiționalul foc de artificii. Mulțumesc Consiliului Județean Vâlcea și, în mod deosebit, domnului președinte Constantin Rădulescu, pentru sprijinul constant acordat Băilor Govora și evenimentelor care aduc comunitatea împreună. Țin să subliniez un lucru important: ediția din acest an, ca de altfel și precedentele, este realizată exclusiv cu sprijinul sponsorilor, cărora le mulțumesc pentru încredere, implicare și pentru faptul că aleg să fie alături de orașul nostru. Fără contribuția lor, un asemenea eveniment nu ar fi posibil. Anul acesta venim și cu o premieră în programul „Florile Govorei” – muzica folk, prin recitalurile susținute de Cristian Buică și de Cosmin Vaman & Alexandra Andrei. În același timp, am rămas consecvenți unei idei în care cred foarte mult: scena „Florilor Govorei” trebuie să fie și o rampă de lansare pentru tinerele talente. De aceea, și în această ediție, copiii și tinerii artiști ai locului vor avea șansa de a urca pe scenă, de a fi văzuți și de a primi aplauzele publicului. Florile Govorei înseamnă tradiție, comunitate și bucuria de a fi împreună. Vă aștept cu drag, pe 15 și 16 august, la Băile Govora! La mulți ani, Florile Govorei! 🌸 La mulți ani, Băile Govora! #FlorileGovorei #Editia55 #BaileGovora #Valcea #Traditie #Comunitate

Ești organizatorul acestui eveniment? Revendică-l gratuit.

Revendică-l gratuit

Locație

Recenzii

Fără recenzii încă.

Autentifică-te ca să lași o recenzie.

Nicio recenzie aprobată încă.